- Există situații în care unii membri ai aceleiași familii, care au avut contact unii cu alții, se îmbolnăvesc de Covid, iar alții nu.
- Managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, Beatrice Mahler, a oferit câteva informații.
- Există două posibile explicații.
Potrivit declarațiilor făcute de doctorul Beatrice Mahler, într-o intervenție la Digi 24, pentru situațiile de acest gen, în care unii membrii ai aceleiași familii au făcut Covid, iar alții nu, are două posibile explicații.
Fie au fost pozitivi, dar asimptomatici și nu s-au testat, fie au o imunitate foarte bună.
„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient”, a declarat doctorul Beatrice Mahler.
Ea a mai adăugat că: „Ce trebuie să reținem însă este că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn. Or, dacă aceste lucruri se modifică de la o săptămână la alta, și răspunsul imun al organismului nostru față de orice boală, față de orice infecție se modifică. Prin urmare, nu trebuie să ne bazăm pe imunitatea naturală, ci trebuie să găsim soluții – și vaccinul este o soluție – să stimulăm imunitatea și să ajutăm formarea de anticorpi în organism specifici bolilor cu care riscăm să ne întâlnim”.
Un alt aspect subliniat de doctor ar fi faptul că este relevantă și cantitatea de particule care ajunge în organism, precum și importanța aerisirii constante a încăperilor.
„Într-adevăr, acolo unde există o expunere la un mediu în care cantitatea de virus este foarte mare, riscul de boală este mult mai mare. De aceea, este extrem de important, atunci când suntem la locul de muncă sau într-o încăpere, ferestrele să fie permanent deschise, ventilația să fie adecvată, pentru că o ventilație adecvată scade riscul de infecție. Sigur, la această ventilație adecvată să se adauge și spălatul mâinilor și purtarea măștilor. Dar acel ‘curent’, cum îl cunoaștem popular, de fereastră/ușă deschisă și de care ne ferim, în acest caz, atunci când vorbim de boli cu transmitere aeriană, este o soluție eficientă de prevenție”, potrivit managerului Institutului „Marius Nasta” de Pneumoftiziologie din Capitală, dr. Beatrice Mahler.