Doar trei paturi libere în secțiile ATI COVID din România

Un doctor din Mexic a avut convulsii și a ajuns la Terapie Intensivă, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19„

Un doctor din Mexic a avut convulsii și a ajuns la Terapie Intensivă, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19

Doar trei paturi nu sunt ocupate duminică în secțiile ATI COVID din România, au anunțat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Zilele trecute nu au fost paturi libere.

Potrivit datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național, duminică sunt 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

În București sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel national sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul Județului Constanța și 2 la nivelul Municipiul București.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare, anunță autoritățile.

Exit mobile version