Doi cercetători recomandă întârzierea rapelului în administrarea vaccinului Pfizer. Explicațiile specialiștilor

Persoanele de până în 55 de ani care au avut COVID-19 trebuie să aștepte 6 luni pentru a se vaccina. Țara care impune această regulă

Persoanele de până în 55 de ani care au avut COVID-19 trebuie să aștepte 6 luni pentru a se vaccina. Țara care impune această regulă

Doi cercetători din Canada recomandă întârzierea administrării celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19 Pfizer Inc, despre care au spus că au o eficacitate de 92,6% după prima doză.

Danuta Skowronski și Gaston De Serres au declarat că și-au tras concluziile din documentele Pfizer transmise Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA), scrie Reuters.

Constatările au fost, de asemenea, similare cu eficacitatea de 92,1% a primei doze pentru vaccinul Moderna, au adăugat cei doi cercetători în scrisoarea publicată în The New England Journal of Medicine.

Conform acestora, ar putea exista o anumită incertitudine cu privire la durata protecției cu o singură doză, dar administrarea celei de-a doua doze la o lună după prima a oferit „puține beneficii în plus, pe termen scurt”.

Având în vedere lipsa actuală de vaccin, amânarea celei de-a doua doze este o chestiune de securitate națională care, dacă este ignorată, va duce cu siguranță la mii de spitalizări și decese legate de COVID-19 în această iarnă în Statele Unite”, au avertizat autorii.

În răspunsul său, Pfizer a spus că schema de dozare alternativă a vaccinului său nu a fost încă evaluată, iar decizia a rămas la latitudinea autorităților sanitare.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomanda un interval maxim de 42 de zile între prima și a doua doză a vaccinului, în timp ce FDA impune un decalaj de 21 de zile între cele două doze ale vaccinului Pfizer.

Exit mobile version