Doi giganți farmaceutici mondiali renunță la dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid din cauza rezultatelor slabe

vaccin-covid

vaccin-covid

Institutul Pasteur şi Merck renunţă la dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid, din cauza rezultatelor slabe.

Mai multe laboratoare au reuşit să dezvolte un vaccin eficient anti-Covid, însă institutul francez nu a avut rezultate convingătoare, astfel că a decis să abandoneze proiectul, relatează AFP. În luna decembrie, laboratorul Sanofi a anunţat că vaccinul pe care îl produce va întârzia şi nu va fi gata până la sfârşitul anului 2021, tot din cauza rezultatelor mai puţin bune.

Dacă Institutul Pasteur renunţă la un vaccin, Merck renunţă la dezvoltarea a două vaccinuri anti-Covid, după ce datele înregistrate în etapele preliminare de testare au arătat că cele două vaccinuri nu au reuşit să genereze răspunsuri imune comparabile cu vaccinurile existente, potrivit Bloomberg.

Merck a finalizat recrutarea primilor participanţi pentru testele clinice la sfârşitul anului 2020, când Pfizer şi Moderna se pregăteau să anunţe că vaccinurile produse de ei au o eficienţă foarte mare. Rezultatele de la Merck au venit abia în această lună.

Rezultatele testelor clinice au fost „dezamăgitoare şi puţin surprinzătoare”, a spus Nick Kartsonis, vicepreşedintele secţiei de boli infecţioase şi vaccinuri de la laboratoarele de cercetare Merck. Niciunul dintre cele două vaccinuri nu a generat anticorpi suficienţi pentru coronavirus şi au produs răspunsuri imune inferioare în comparaţie cu persoanele care au contractat în mod natural virusul.

Exit mobile version