• Vaccinarea antigripală și cea anti-COVID s-au suprapus anul acesta
  • Dr. Gabriel Gurguță: „Nu doare, ca orice înțepătură este un minim disconfort”
  • Masca ar trebui să devină un accesoriu permanent al celor care muncesc în domeniul HoReCa

Anul acesta vaccinarea antigripală s-a suprapus cu vaccinarea anti-COVID-19. Medicul Gabriel Gurguță, specialist în boli infecțioase și coordonatorul procesului de vaccinare pentru personalul medical a explicat ce presupune vaccinul anti-COVID, dar și cum se pot gestiona temerile celor care se vaccinează.

Gabriel Gurguță: „Ordinea este în funcție de gradul de expunere al oamenilor. Politicienii nu mi se par foarte expuși la momentul acesta, nu că nu am vrea să-i avem vaccinați. Din punct de vedere al riscurilor, așa s-a început peste tot, întâi cu cadrele medicale. Imediat sau poate chiar concomitent, vor fi persoanele la risc. Este vorba despre persoane din azile de bătrâni, unități de îngrijire a copiilor, eu aș introduce obligatoriu profesorii. Contează foarte mult cât de mult sunt informați, mizăm foarte mult pe înțelepciunea lor și care vor răspunde pozitiv apelului nostru.”

Gabriel Gurguță relatează din proprie experiență că nu a avut nici un efect advers după ce s-a vaccinat în prima fază, fiind medic infecționist.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Dr. Gabriel Gurguță: Nu doare, ca orice înțepătură este un minim disconfort. Nu am avut niciun fel de efect advers, eu personal. Pot să vă spun că, dintr-un total de aproape 1000 de pacienți pe care i-am avut în centrul nostru, am avut 3 persoane care au avut o reacție adversă, tranzitorie. Problemele s-au rezolvat foarte repede.”

Oamenii sunt îngrijorați de faptul că vaccinul a fost produs în regim de urgență și nu există un precedent al altor campanii similare, care să creeze așteptări. Medicul oferă asigurări că tehnologia vaccinului a fost dezvoltată timp de mai mulți ani. Vaccinul Pfizer și cel de la Moderna se aseamănă din punct de vedere al tehnologiei conținute, diferențele fiind foarte puține.

Dr. Gabriel Gurguță: Acest tip de vaccin nu agravează, nu influențează, evoluția bolii SARS-CoV2. De curând, una dintre persoanele pe care am vaccinat-o ne-a fost raportată ca fiind pozitivă cu COVID-19. Simptomele sunt medii, nu sunt probleme semnificative. Din măsuri de siguranță a fost internată și ne-am dorit să o monitorizăm atent. Din punct de vedere al influenței vaccinului asupra evoluției bolii, cel mult putem spune că, poate nu va exista o eficiență atât de bună a vaccinării pentru că s-a suprapus cu momentul infecției. Ce poate face vaccinul, poate stimula sistemul imun și în felul acesta să aibă o evoluție mai scurtă a bolii sau cel mult poate să nu fie eficient așa cum ne-am dorit noi.”

Acesta a mai spus că din punct de vedere al comunicării, consideră că mass-media ar trebui să fie cât mai implicată.

Dr. Gabriel Gurguță: „Nu cred că este aici loc de a specula anumite greșeli și să facem totul cât mai constructiv. (…) Eu sunt convins că, în clipa în care vaccinul va fi destinat populației largi mesajele se vor schimba, vor deveni ceva mai apropiate de oamenii de rând, oameni care nu înțeleg terminologia medicală.”

Medicul Gurguță consideră că masca ar trebui să devină un accesoriu permanent pentru cei care muncesc în domeniul HoReCa

Dr. Gabriel Gurguță: Personalul din diferite categorii, din HoReCa nu știu dacă, după ce se mai liniștesc lucrurile, dacă va fi neapărat obligatoriu să poarte. Dar cei care sunt în industria alimentară cred că ar fi un lucru bun să facă lucrul acesta. Acum, cu pandemia aceasta, conștientizăm cât de mare este riscul de a contamina alimentele prin secrețiile emanate prin tuse, strănut, chiar și vorbire.”