• Misiunea OMS are mari încărcături politice, întrucât China ar încerca să evite descoperirea presupuselor greşeli în gestionarea pandemiei
  • Printre locurile pe care le-ar putea vizita echipa OMS se numără piaţa de fructe de mare din Huanan, care a fost în strânsă legătură cu multe dintre primele cazuri de Covid
  • Oficialii chinezi şi mass-media de stat au încercat să pună la îndoială apariţia virusului în China

Echipa trimisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii a terminat carantina obligatorie de 14 zile şi a ieşit pe străzile din Wuhan, unde are misiunea de a investiga originea coronavirusului, relatează AP News.

Misiunea OMS are mari încărcături politice, întrucât China ar încerca să evite descoperirea presupuselor greşeli în gestionarea pandemiei. Marea întrebare care se pune acum este unde vor fi lăsaţi trimişii OMS să se ducă şi cu cine vor fi lăsaţi să vorbească.

La începutul acestei luni, fostul oficial OMS, Keiji Fukuda, care nu face parte din echipa din Wuhan, a avertizat că ar putea dura ani de zile până se va ajunge la o concluzie certă cu privire la originea virusului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„A trecut mai mult de un an de când a început totul. O mare parte din dovezile fizice vor dispărea. Amintirile oamenilor nu sunt clare şi aspectul fizic al multor locuri va fi diferit”, a spus Fukuda.

Printre locurile pe care le-ar putea vizita echipa OMS se numără piaţa de fructe de mare din Huanan, care a fost în strânsă legătură cu multe dintre primele cazuri de Covid, precum şi institutele de cercetare şi spitatele în care au fost trataţi pacienţii.

Misiunea a avut loc abia după o luptă încrâncenată între China şi OMS, ceea ce a dus la o acţiune rară din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care s-a plâns de faptul că misiunea a fost întârziată de China.

China, care s-a opus cu tărie unei anchete independente pe care nu poate să o controleze pe deplin, a declarat că este o problemă mai complicată şi personalul medical chinez este preocupat de noile focare din Beijing sau Shanghai.

Oficialii chinezi şi mass-media de stat au încercat să pună la îndoială apariţia virusului în China. Cei mai mulţi dintre experţi cred că a pornit de la lilieci, posibil în sud-estul Chinezi sau în zonele învecinate din Asia de sud-est, înainte de a fi transmis unui alt animal şi apoi către oameni.