- Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, fusese confirmat cu COVID-19 pe 31 decembrie
- Episcopul avea o formă ușoară de Covid și nu a fost internat în spital
- PS Florentin s-a stins din viaţă din cauza unui stop cardio respirator
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, confirmat cu coronavirus la sfârșitul anului trecut, a murit. Reprezentanții Episcopiei spun că episcopul în vârstă de 61 de ani a făcut o criză acută cardio-respiratorie, în urma infectării cu Sars-Cov-2.
Anunțul a fost făcut marți de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla:
„Cu profundă durere sufletească, aducem la cunoștința tuturor credincioșilor greco-catolici și a tuturor românilor că azi, 12 ianuarie 2021, la ora 15:20, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, s-a stins subit din viață la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca. În ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu Covid-19 și se apropia de sfârșitul perioadei de carantinare, s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie”