Exodul medicilor: în ultimii cinci ani, 6.000 de medici au cerut documente pentru a profesa în străinătate

- An de an, peste 1.000 de medici cer de la colegiile de care aparţin certificate profesionale care să le ateste competenţele pentru a profesa medicina în străinătate.
- Astfel, în perioada 2021-2025 s-au adunat aproape 6.000 de astfel de cereri, potrivit datelor de la Colegiul Medicilor din România.
- Cumulat, doctorii care au cerut certificate profesionale în ultimii cinci ani ar fi acoperit 10-12 astfel de spitale judeţene.
An de an, peste 1.000 de medici cer de la colegiile de care aparţin certificate profesionale care să le ateste competenţele pentru a profesa medicina în străinătate, scrie Ziarul Financiar.
Astfel, în perioada 2021-2025 s-au adunat aproape 6.000 de astfel de cereri, potrivit datelor de la Colegiul Medicilor din România. Pentru a înţelege nivelul exodului specialiştilor din sănătate, luăm ca exemplu un spital judeţean mare, cum ar fi cel din Timişoara, unde lucrează peste 500-600 de medici.
Cumulat, doctorii care au cerut certificate profesionale în ultimii cinci ani ar fi acoperit 10-12 astfel de spitale judeţene. Cei mai mulţi specialişti interesaţi să plece vin din judeţe mari, centre universitare. Unde pleacă? Franţa, Marea Britanie şi Germania au fost cele mai căutate destinaţii pentru medicii români. Spitale întregi din zone mai izolate sau din judeţe mai puţin dezvoltate nu au suficienţi specialişti.
În loc să ajungă cât mai aproape de casă, într-un spital judeţean unde să primească îngrijire, pacienţii vin tot mai des spre Bucureşti sau oraşele mari – Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Timişoara, deseori parcurgând sute de kilometri până la un medic.