• Medicul Radu Țincu a vorbit despre durata anticorpilor COVID-19
  • Radu Țincu: „În 2000, când a fost pandemia de SARS, până la 16 ani au existat persoane care au dezvoltat anticorpi cand s-au reîntâlnit cu acest tip de coronavirus”
  • Radu Țincu: „Este posibil să avem nevoie doar de un singur vaccin pentru a avea o imunitate de lungă durată”

Radu Țincu, medic primar de Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca din Capitală spune că fiecare individ răspunde diferit la boală, iar studiile au arătat că există persoane care au dezvoltat anticorpi la virusul SARS și după 16 ani, relatează B1 TV.

„Ne dorim cu toții o imunitate de lungă durată, eventual pe toată viața pentru că acest lucru ar duce la oprirea pandemiei într-un mod oarecum natural dacă adunăm pacienții vindecați și cei care se vaccinează. Însă, studiul la care faceți referire din Revista Nature are doar 72 de participanți, e un studiu mic, e un studiu care însă aduce în prim plan ideea că nu avem doar o imunitate umorală adică o imunitate a anticorpilor, ci avem și o imunitate celulară adică a celulelor imunitare care au memorie imună. Ele țin minte acele virusuri cu care s-au întâlnit și în momentul în care se reîntâlnesc cu ele sunt capabile să producă și să genereze anticorpi care să elimine virusul respectiv”, a spus Radu Țincu.

De asemenea, medicul a amintit de pandemia declanșată în 2000 de un alt virus SARS și răspunsul imun pe care l-a avut populația în acea perioad. Totodată, studiile au arătat că în cazul variole organismul a păstrat memoria imună și la 50 de ani de la vaccinare.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

„Nu este primul virus SARS-CoV-2 la care avem o astfel de imunitate celulară și o memorie imună. Chiar și un alt virus, tot un coronavirus în 2000, când a fost pandemia de SARS, până la 16 ani au existat persoane care au dezvoltat anticorpi cand s-au reîntâlnit cu acest tip de coronavirus. Ca să nu mai discutăm de alte virusuri cum ar fi variola care la 50 de ani de la vaccinare tot există această memorie imună. E un studiu care cred ca va fi extins pentru că cu toții ne dorim să aflăm că imunitatea celulară durează mai mult și că este capabilă să producă anticorpi atunci când ne reîntâlnim cu SARS-CoV-2”, a adăugat Radu Țincu.

Radu Țincu este de părere că dacă această teorie este valabilă și în cazul bolii COVID-19, ar putea fi necesară doar o singură doză de vaccin pentru a avea o imunitate de lungă durată.

„În momentul în care ne vom vaccina, același mecanism va rămâne. Mecanismul de imunitate celulară și de memeorie imună va rămâne, astfel încât este posibil dacă această teorie se va valida să nu fie nevoie decât de un singur vaccin că să păstrăm o imunitate de lungă durată”, a spus medicul.