• Farmaciile vor putea face teste COVID, dacă vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării.
  • Ioana Mihăilă a anunţat, miercuri, că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar urma să fie publicat în această săptămână.
  • Kiturile de testare vor fi livrate gratuit.

Farmaciile care vor putea asigura spații corespunzătoare vor putea face teste pentru depistarea COVID-19, a anunțat, vineri, la Timișoara, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Oana Mihăilă a declarat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii va clarifica nevoia de circuite din farmacii.

„Farmaciile care vor testa vor fi acelea care vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării, astfel încât să fie redus la minim riscul de transmitere a infecţiei”, a spus ministrul Sănătății.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mihăilă a precizat că testele vor fi puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică.

Ioana Mihăilă a anunţat că săptămâna aceasta ar urma să fie publicat ordinul privind testarea în farmacii, pentru ca ulterior să fie livrate testele către farmaciile care şi-au manifestat disponibilitatea.