• Serul, care se administrează într-o singură doză, are o eficacitate de 66%.
  • Decizia finală pentru aprobarea vaccinului în Statele Unite este așteptată vineri.

Specialiștii de la F.D.A. au anunțat că vaccinul Johnson&Johnson este sigur și poate fi folosit, scrie The New York Times.

Serul, care se administrează într-o singură doză, are o eficacitate globală de 66%. Decizia finală pentru aprobarea vaccinului în Statele Unite este așteptată vineri.

Vaccinul a arătat, de asemenea, o eficacitate de 86% împotriva formelor severe de Covid-19 în Statele Unite și 82% împotriva bolilor severe din Africa de Sud. Asta înseamnă că o persoană vaccinată are un risc mult mai mic de a fi internată sau de a muri din cauza Covid-19.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Analizele au confirmat că americanii vor beneficia în curând de un al treilea vaccin eficient împotriva coronavirusului dezvoltat în mai puțin de un an, întrucât cererea de inoculare depășește foarte mult oferta. F.D.A. ar putea autoriza vaccinul sâmbătă, în funcție de votul comisiei consultative, după ce va discuta documentele recent lansate.