• FDA (Agenția pentru Alimente și Medicamente) a emis sâmbătă un ordin prin care autorizează folosirea de urgență a Regeneronului.
  • Cocktailul Regeneron este o combinație de doi anticorpi monoclonali, casirivimab și imdevimab, care sunt produși într-un laborator.
  • Președintele Donald Trump a primit tratamentul, denumit REGEN-COV2, când a fost internat pentru coronavirus.

FDA (Agenția pentru Alimente și Medicamente) a emis sâmbătă un ordin prin care autorizează folosirea de urgență a Regeneronului, pentru tratamentul cazurilor ușoare și moderate de COVID-19, relatează CNN.

Președintele Donald Trump a primit tratamentul, denumit REGEN-COV2, când a fost internat pentru coronavirus. Tratamentul trebuie infuzat în sânge și este menit să imite un răspuns imun la infecție.

Statele Unite înregistrează 12 milioane cazuri, iar experții spun că răspândirea virusului este mai mare ca niciodată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cocktailul a redus spitalizările din cauza Covid-19 în 28 de zile de tratament, a spus FDA într-un comunicat de presă.

Directorul executiv de la Regeneron, dr. Leonard S. Schleifer, a declarat că „Cererea ar putea depăși în primă fază oferta, lucru care necesită ca Guvernele federale și de stat să se asigure că REGEN-COV2 este distribuit corect și echitabil pacienților cu cea mai mare nevoie”.

Regeneron a depus cererea de autorizare în luna octombrie, la scurt timp după ce Trump a testat pozitiv pentru coronavirus.

Regeneron se așteaptă acum să aibă pregătite dozele de tratament REGEN-COV2 pentru aproximativ 80.000 de pacienți până la sfârșitul lunii noiembrie, pentru aproximativ 200.000 de pacienți până în prima săptămână a lunii ianuarie și aproximativ 300.000 de pacienți în total până la sfârșitul lunii ianuarie 2021”, a declarat compania într-un comunicat de presă sâmbătă.

Cocktailul Regeneron este o combinație de doi anticorpi monoclonali, casirivimab și imdevimab, care sunt produși într-un laborator.

Autorizația se aplică doar pacienților de 12 ani sau mai mari. Cocktailul nu a fost autorizat pentru utilizare la pacienții spitalizați cu Covid-19 sau cei care au nevoie de terapie cu oxigen.