alephnews Vezi versiunea web

Femeile au fost mai afectate de pandemie decât bărbații, arată un nou studiu

Diana Zlătescu · 6 iul. 2025, 19:20

Femeile au fost mai afectate de pandemie decât bărbații, arată un nou studiu

Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai profund asupra sănătății femeilor decât asupra bărbaților, arată un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen, în colaborare cu instituții din Singapore și Italia. Potrivit cercetării publicate în revista Social Science & Medicine, femeile au resimțit mai accentuat efectele negative ale pandemiei, atât în ceea ce privește comportamentele legate de sănătate, cât și sănătatea mintală.

Analiza, bazată pe date colectate între 2015 și 2023, arată că femeile au raportat un consum mai redus de fructe, o scădere mai mică a consumului de alcool și o creștere mai mare a suferinței psihice comparativ cu bărbații, în perioada pandemiei. Mai mult, legătura dintre stilul de viață sănătos și starea mintală s-a slăbit în cazul femeilor, spre deosebire de bărbați, la care acest echilibru s-a menținut.

Cercetătorii atrag atenția că efectele negative asupra femeilor s-au prelungit până în 2023, fiind probabil agravate de stresul financiar și responsabilitățile de îngrijire. Ei recomandă intervenții mai accesibile și personalizate, cum ar fi ghidarea prin medici de familie sau ONG-uri, pentru a sprijini femeile să adopte obiceiuri sănătoase chiar și în perioade dificile.