- Zeci de cadre medicale de la Spitalul Judeţean din Galaţi s-au infectat cu coronavirus.
- Infectaţi sunt şi mai mulţi pacienţi ai spitalului gălăţean.
- O secţie a unităţii medicale a fost închisă.
În interiorul Spitalului Judeţean din Galaţi este focar de COVID-19. Potrivit datelor furnizate de conducerea unităţii medicale, la solicitarea MEDIAFAX, luni, 24 de cadre medicale sunt confirmate pozitiv la testul pentru depistarea infecţiei.
Cel puţin nouă pacienţi ai spitalului au fost şi ei infectaţi. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Secţia Medicală 2, care a fost închisă pentru realizarea dezinfecţiei.
Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.
Alte cazuri au apărut la secţiile Cardiologie, Chirurgie 2 şi la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii care nu s-au infectat au un volum uriaş de muncă deoarece trebuie să suplinească lipsa colegilor lor.
Ei povestesc că la finalul unei ture, mulţi folosesc perfuzii şi oxigen pentru a căpăta vitalitate.
„Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi… Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă.
Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI Covid, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul.
Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizati fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi.
Primele cazuri de infectare de la Spitalul Judeţean Galaţi au apărut săptămâna trecută. Atunci, 10 cadre medicale au aflat că au COVID-19.
Pe lista iniţială se aflau un medic rezident, şapte asistente şi două îngrijitoare de la secţiile Oncologie, Urologie, Cardiologie şi de la Unitatea de Primiri Urgenţe.
Potrivit anchetei epidemiologice, cadrele medicale nu s-au infectat în spital. În secţiile afectate nu se mai fac internări. Pacienţii care nu reprezintă urgenţe sunt externaţi, iar în interior se face dezinfecţie.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre