Focar de coronavirus la două centre din Paşcani. Zeci de copii au fost confirmaţi pozitiv

- Copiii au fost testaţi după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, 16 angajaţi din cele două centre au fost confirmaţi pozitivi.
- DGASPC urmează să decidă, alături de DSP, dacă aceştia vor fi sau nu internaţi la spital.
- Copiii sunt asimptomatici şi au fost separaţi de cei care nu sunt bolnavi.
Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus a apărut în două centre de asistenţă socială ale DGASPC Iaşi.
„Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt 21 într-un centru şi 18 într-un centru”, a spus Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi.
Întrebat dacă aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, Florin Ion a explicat că situaţia este „evaluată împreună cu reprezentanţii DSP” şi că urmează să se ia o decizie. 16 angajaţi de la cele două centre au fost depistaţi pozitiv sâmbătă dimineaţă, în urma testării periodice, iar atunci conducerea DGASPC anunţa că minorii vor fi testaţi în cursul acestei săptămâni.
„Sunt copii care nu au ieşit din luna martie din centru. Ceilalţi copii, cei care nu sunt confirmaţi au fost separaţi, la unul dintre centre sunt 3 căsuţe de tip familial, s-au separat deja copiii, iar la Centrul Sfântul Neculai s-au separat pe etaje”, a explicat Florin Ion.
- Tot mai mulți adolescenți din China folosesc medicamente care nu le sunt prescrise pentru a „fugi de realitate”. Fenomenul este alimentat de presiunea uriașă pentru performanță: unii elevi petrec 9-10 ore pe zi la școală
- Pasajul Basarab a fost vandalizat cu graffiti înainte de finalizarea reabilitării. Ciprian Ciucu anunță că Bucureștiul pregătește un sistem cu mii de camere de supraveghere
- NBC News: Iranul a lovit „ochii Americii” din Orientul Mijlociu. Atacurile au provocat pagube de miliarde de dolari infrastructurii americane de informații
- Cum ar fi să intri într-o bibliotecă și, în locul unei cărți, să „împrumuți” un om? Human Library este prezentă în peste 85 de țări, inclusiv în România
- Meta a acceptat să plătească până la 18 miliarde de dolari în procesul privind efectele Facebook și Instagram asupra copiilor. Cum se schimbă regulile pentru minori pe social media