Focar de Covid-19 în Spitalul CFR din Timişoara din cauza unei asistente neglijente: „Nu credea că există virusul”

- Focar de coronavirus în Spitalul CFR din Timişoara, după ce o asistentă a profitat de decizia CCR.
- Până în prezent au fost infectate trei asistente şi patru pacienţi.
- Decizia Curţii Constituţionale a permis bolnavilor de noul virus să refuze internarea.
Focar de coronavirus în Spitalul CFR din Timişoara, după ce o asistentă a profitat de decizia CCR care a permis bolnavilor de noul virus să refuze internarea. O decizie care dus la un val de plecări din spitale, dintre care și o asistentă neglijentă. Aceasta a infectat două colege şi 4 pacienţi.
Iniţial, asistenta medicală care a adus virusul în spital, a stat internată, însă după numai câteva zile, a profitat de decizia Curţii Consituţionale şi a plecat acasă. Acelaşi lucru l-au făcut şi colegele ei, care au ales să se trateze la domiciliu.
„Din păcate există această realitate, acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, şi a pornit de la o persoană, care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital” spune Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase al Spitalului Victor Babeş, Timişoara.
„Este dreptul lor să rămână în izolare la domicliu, pe propria răspundere. Dacă în urma autoizolării vor fi implicate din nou în perpetuarea infecţiei, vor suporta consecinţele, dar noi sperăm ca şi colegele noastre să dea dovadă de responsabilitate şi socială şi medicală.” afirmă purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR, Adela Filipescu.
- Donald Trump spune că SUA și-au retras bombardierele de la baza RAF Fairford din Marea Britanie din cauza unor „amenințări”: „Ar avea legături cu Iranul”
- Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei. Una s-a scufundat
- Sam Altman spune că beneficiile tehnologiei justifică acceptarea unor efecte negative. Trump creează „Super Intelligence Force”, un grup federal care analizează riscurile și oportunitățile A.I.
- Cele mai amuzante fotografii cu animale sălbatice intră în finala Nikon Comedy Wildlife Awards 2026. Un caiman devine „Elvis”, o libelulă pare că face cu mâna, iar un leopard se transformă în acrobat
- Social media strică experiența concertelor? Fanii se plâng că află online toate detaliile înainte să vadă show-ul live