• Prima rundă a testării în masă începe la Lille, Saint-Etienne și Le Havre
  • Edouard Philippe vrea să teste 270.000 de oameni într-o săptămână
  • Testele RT-PCR cu rezultat livrat mai târziu de 48 de ore nu mai sunt decontate

Francezii încep astăzi testarea în masă. Toată săptămâna, trei mari oraşe şi comunele din jurul lor îi vor testa pe toţi cei care vor dori, cu teste RT-PCR şi teste rapide antigen. Primele pe listă sunt Le Havre, oraşul în care este primar fostul premier Edouard Philippe, Lille şi Saint-Etienne.

Testarea este gratuită şi poate fi făcută la laboratoare, cabinete medicale şi farmacii, precum şi la puncte de testare organizate în fiecare oraş.

Va fi un spaţiu pentru recoltări situat în trei cabine, apoi este o zonă de aşteptare şi rezultatele sunt date într-un separeu. 

Recomandări

În cazul unui test pozitiv, este imediat demarată o anchetă epidemiologică. Sunt şi oraşe în care, în cazul unui test pozitiv, oamenii se pot izola la hotel gratuit, timp de şapte zile. Ambasadori ai sănătăţii, adică elevi ai şcolilor sanitare, studenţi la medicină sau angajaţi ai primăriilor vor încuraja oamenii să se testeze. Nu toţi sunt uşor de convins.

Aşa cum ştii, rezultatele testelor rapide antigen vin cam în 30 de minute. Dacă vorbim de testele PCR, cei care le fac în Franţa sunt presaţi să dea rezultatele mai repede. De săptămâna viitoare, testele cu rezultate în 24 de ore vor fi decontate integral, cele cu rezultat între 24 şi 48 de ore, parţial, iar ce vine după 48 de ore nu mai este plătit.