- Franţa va amenda cu 5 euro persoanele care lipsesc de la programările la medic.
- Sancţiunea propusă, menită să stimuleze serviciul de sănătate care „scârţâie”, este criticată de sindicatele medicilor şi de grupurile de pacienţi.
Pacienţii din Franţa care nu se prezintă la o programare la medic fără o scuză bună vor fi amendaţi cu 5 euro, conform unei propuneri a Guvernului, informează The Guardian.
Gabriel Attal a declarat luni că profesioniştii din domeniul medical au raportat aproximativ 27 de milioane de neprezentări în fiecare an, adăugând: „Nu putem permite ca acest lucru să continue”.
Prim-ministrul a anunţat sancţiunea de 5 euro ca parte a unei serii de măsuri menite să stimuleze un serviciu de sănătate care „scârţâie” din cauza lipsei de personal, a creşterii costurilor şi a cererii tot mai mari.
Dar amenda propusă a fost imediat criticată de sindicatele medicilor şi de grupurile de pacienţi.
Patrick Pelloux, preşedintele asociaţiei medicilor de urgenţă, a declarat: „Nu va funcţiona. Este doar o taxă… iar rezultatul final va fi că sistemul de sănătate va pierde”.
Luc Duquesnel, medic de familie, a declarat pentru postul de radio France Bleu, că ar fi mai bine să „educăm oamenii decât să le spunem profesioniştilor că trebuie să îi taxăm, ceea ce va tensiona relaţiile cu pacienţii”.
Attal a declarat că această măsură va face parte dintr-o lege care, speră el, va fi aprobată de Parlament şi va intra în vigoare din ianuarie anul viitor. Orice persoană care face o programare medicală va fi obligată să dea detaliile cardului de credit.
„Dacă pacientul nu se prezintă la programare fără să anunţe cu 24 de ore înainte [de anulare], medicul ar putea debita 5 euro pentru neprezentare”, a spus el.
Citește și