• Este cunoscut faptul că lipsa somnului afectează, în primul rând, memoria, dar în timp, aceasta crește riscul de boli cardiovasculare, iar sustemul imunitar are de suferit.
  • Unul dintre fructele care conțin cele mai mari concentrații de melatonină sunt cireșele amare.
  • S-a raportat că cireșele amare de Montmorency conțin niveluri ridicate de substanțe fitochimice.

Primăvara ne aduce primele fructe delicioase, dar puțini știu că unele dintre ele pot fi benefice și pentru somnul odihnitor. Consumul acestor fructe declanșează eliberarea hormonilor serotonină și melatonină, care ajută la reglarea somnului. În perioadele tensionate sau stresante, insomniile pot deveni o problemă serioasă, dar există soluții simple pentru a evita acest lucru și a menține o stare de sănătate bună.

Este cunoscut faptul că lipsa somnului afectează, în primul rând, memoria, dar în timp, aceasta crește riscul de boli cardiovasculare, iar sustemul imunitar are de suferit. De asemenea, insomniile a fost asociate cu un risc mai mare de boala Alzheimer.

Una din cele mai simple metode este să abordăm o alimentație potrivită, notează Agromedia. Există din ce în ce mai multe dovezi că schimbările în stilul de viață pot îmbunătăți considerabil calitatea somnului.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Un factor de risc major pentru problemele de somn este dereglarea melatoninei, o substanță eliberată de organism care reglează temperatura nocturnă a corpului pentru a induce somnul. Nivelurile de melatonină ating cel mai înalt punct în timpul nopții, dar, odată cu vârsta, nivelurile se pot epuiza în mod natural.

Lipsa somnului afectează calitatea vieții

Alți factori precum stresul și dieta pot, de asemenea, să interfereze cu producția hormonului și să compromită semnificativ calitatea vieții. Mai multe studii arată că unele fructe pot îmbunătăți atât calitatea, cât și durata somnului, datorită concentrațiilor lor inegalabile de melatonină.

Interesant este faptul că unul dintre fructele care conțin cele mai mari concentrații de melatonină sunt cireșele amare. European Journal of Nutrition a declarat în 2012 că „s-a raportat că cireșele amare de Montmorency conțin niveluri ridicate de substanțe fitochimice, inclusiv melatonină, o moleculă esențială în reglarea ciclului somn-veghe la om”.

Această observație a apărut după ce un studiu de control randomizat a arătat că nivelurile totale de melatonină au fost semnificativ crescute la participanții care au luat suc de cireșe amare. „Au existat creșteri semnificative ale timpului petrecut în pat, ale timpului total de somn și ale eficienței somnului cu suplimentarea cu suc de cireșe”, au scris autorii cercetării.

„Aceste date sugerează că consumul unui concentrat de suc de cireșe amare dovedește o creștere a […] melatoninei care este benefică pentru îmbunătățirea duratei și calității somnului la bărbați și femei sănătoși și ar putea fi benefică în gestionarea somnului perturbat”, mai arată autorii studiului.

Citește și