• O genă care ajută la controlul inflamaţiei cronice creşte riscul de obezitate.
  • Fără acea genă, cobaii au rămas la o greutate normală, chiar dacă au avut o dietă bogată în grăsimi.
  • Descoperirea poate fi cheia în cazul celor care nu reuşesc sub nicio formă să slăbească.

Cercetările făcute în ultimii ani au arătat că cel puţin 8 gene pot fi responsabile de obezitate. Până în 2030, fără prevenţie şi tratament, jumătate de milion de copii din România vor suferi de obezitate.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Queensland a găsit o genă responsabilă pentru obezitate.

Oamenii de știință vor să găsească o metodă prin care să oprească gena și astfel să țină obezitatea în frâu, boală despre care se ştie că duce la inflamaţia cronică a organelor interne.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Noi îi spunem polimorfism genic, care pare să stimuleze excesiv activitatea acestei gene şi să predispună individul respectiv către obezitate prin stimularea cronică a unei inflamaţii la nivelul organismului, spune Andreea Cătănă, medic primar genetică medicală, Genetic Center România

În lipsa unor măsuri drastice de prevenţie şi tratament, Federaţia Mondială a Obezităţii estimează că, până în 2030, aproape jumătate de milion de copii cu vârste între 5 şi 19 ani din România vor suferi de obezitate, iar cifra este foarte mare şi la adulţi.

Obezitatea la copii

Ana îţi spune că băiatul ei, care are acum 10 ani, a început să se îngraşe la vârsta de 5 ani, fără să fi schimbat ceva în alimentaţie. Așa că vestea acestei descoperiri o bucură.

Am fost chiar la endocrinologie. Ne-a explicat că este, într-adevăr, o îngrăşare genetică. Ne-a sfătuit să îl punem pe un stil de alimentaţie hipocaloric şi să creştem numărul de ore în care el face sport. Are două antrenamente de box şi trei de fitness, explică Ana Măiţă, părintele unui copil cu tendinţă de îngrăşare.

Cercetătorii au observat că inhibarea genei i-a ajutat pe şoriceii de laborator cu obezitate să slăbească. Mai este însă nevoie de cercetare până când terapia moleculară să fie aplicată oamenilor, pentru că pot exista efecte adverse.

Până atunci, ideal ar fi să evităm alimentele care menţin inflamaţia în organismul nostru, cum sunt cele care conţin zaharuri şi carbohidraţi.