• CNN: Țările europene nu se mai pot baza pe Germania să le salveze bolnavii
  • Germania are 6.000 de paturi de ATI ocupate şi mai are disponibile alte 4.000
  • Germania se confruntă cu o creştere exponenţială a pacienţilor la ATI

Germania nu mai poate fi văzută drept salvatorul Europei în tratarea bolnavilor de COVID-19. CNN spune că numărul de locuri ocupate la ATI a crescut de la câteva sute în septembrie, la câteva mii în noiembrie.

Medicii germani se tem că, dacă ritmul îmbolnăvirilor se va menţine, în câteva săptămâni vor rămâne fără locuri disponibile. Iuliu Torje e medic de Terapie Intensiivă în Germania.

Iuliu Torje, medic ATI Germania: „Undeva la 6.000 de paturi sunt ocupate pe teritoriul Germaniei, dar ar mai fi undeva la 4.000 libere cu posibilitatea să se mai extindă cu undeva în jurul a 10.000 de paturi”.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Germania are 33 de paturi de ATI la suta de mii de locuitori.Prin comparaţie, Italia are doar 8 paturi la o sută de mii de oameni, iar noi… noi nici măcar nu știm câte paturi de Terapie Intensivă avem în total.

În aceste condiții, Germania a fost până acum salvatorul Europei, mai ales în primul val al pandemiei. A preluat zeci de pacienţi din Olanda, Italia, Franţa sau Belgia.

Iuliu Torje, medic ATI Germania: „Trebuia să mai preluăm dar pentru că curbă aceea ascendentă a luat acum o turnură şi a ajuns în faza de platou în multe ţări nu am mai preluat pentru că statele respective au refuzat să mai trimită pacienţii pentru că s-au redresat cu paturile.”

Acum, Germania nu mai poate ajuta. Între timp, autorităţile fac apel și la populaţie să respecte restricţiile, ca să poată menţine epidemia sub control.

Angela Merkel a transmis zilele trecute germanilor să reducă contactul până la “minimul absolut necesar” şi să între în contact cu cel mult o familie. Germania a raportat astăzi aproape 3.600 de cazuri de noi de coronavirus şi 16 decese.