Gheorghiţă: „Vaccinarea la cabinetele medicilor de familie nu se va face prin programare pe platformă”

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheoghiță, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că nu vom avea nevoie de programare pe platformă în cazul vaccinării la medicii de familie.

„Vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie nu se va face programare pe platformă. Fiecare medic de familie, după modelul vaccinărilor antigripale, sezoniere, îşi face catagrafia pacienţilor proprii şi zilnic va programa un număr fix de persoane şi va efectua vaccinarea persoanelor respective, datele în schimb este obligatoriu să fie centralizate în Registrul Electornic Naţiponal al Vaccinării”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a anunţat că după începerea vaccinării în cabinetele medicilor de familie va demara şi o acţiune de vaccinare la sediile unor firme.

„Persoanele care vor fi vaccinate în aceste centre ale marilor operatori economici fac parte din rândul angajaţilor. Parte dintre operatorii economici şi-au exprimat disponibilitatea de a menţine centrul deschis şi pentru restul populaţiei, aşa încât depinde de la un operator la altul dacă primeşte şi persoane din rândul populaţiei generale atunci evident că va fi disponibilă pentru programare în platformă şi se va configura acel centru, dacă vorbim doar de vaccinarea personalului propriu acest lucru va fi suspus analizei, încă nu s-au finalizat detaliile”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Exit mobile version