Încă un pas pentru autorizarea vaccinurilor anti-COVID în Europa. Agenția Europeană a Medicamentului anunță procedurile de evaluare

Astăzi se mai face un pas pentru autorizarea vaccinurilor anti-COVID în Europa. Agenția Europeană a Medicamentului anunță procedurile de evaluare, într-o ședință publică, ținută online

Cine participă la evaluarea vaccinurilor

Experţii Agenţiei Europene au analizat date din testările de fază a treia pentru mai mult de 30.000 de pacienţi.

Vor vorbi despre modul în care sunt dezvoltate vaccinurile şi despre concluziile pe care le-au tras despre siguranţa şi eficienţa vaccinurilor.

Vor răspunde la întrebările mai multor asociaţii de pacienţi din întreaga Europă şi ale medicilor. Aceştia vor spune şi care sunt îngrijorările lor referitoare la vaccinuri.

Cât e de sigur că vaccinul Pfizer va ajunge și la noi

Agenţia Europeană a Medicamentului a avertizat că nu este obligatoriu să avem un deznodământ pozitiv.

Cu toate acestea, o privire optimistă de ansablu ne arată că datele sunt bune, chiar dacă Marea Britanie a raportat două alergii severe.

În jur de 29 decembrie am putea avea o decizie pentru vaccinul Pfizer/BioNTech şi pe 12 ianuarie pentru vaccinul Moderna.

Ce trebuie să mai facem noi ca să avem vaccin

În acest moment nu se mai poate face nimic în plus, ca România să poată obține vaccinul. Decizia pe care o va lua Agenţia Europeană va fi implementată în toate cele 27 de state membre.

La nivel naţional ne va rămâne obligaţia de a raporta eventualele reacţii adverse, pentru că procesul de monitorizare a vaccinurilor va continua.

Exit mobile version