Incendiu puternic la locuințele sociale din Constanţa. Trei persoane au ajuns la spital

incendiu la locuintele sociale din constanta, in ziua de 3 mai 2021.

Incendiul a izbucnit, luni, într-un apartament din Constanta, pe Aleea Umanităţii, la parter.

Din primele informaţii transmise prin apel la 112 se pare că arde generalizat şi sunt persoane care s-au evacuat, însă nu se ştie încă numărul exact.

De asemenea, ar mai fi trei persoane rămase la etajele 1 şi 2, în locuință.

Un număr de şapte persoane au fost evacute de pompieri, iar trei dintre ele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Alte persoane primesc primul ajutor medical la faţa locului.

Pompierii intervin cu mai multe autospeciale de stingere şi mai multe ambulanţe, inclusiv cu autoscara şi autospeciala de transport victime multiple.

Pentru că două apartamente din bloc erau blocate, pompierii aţionează, la ora transmiterii ştirii, pentru a debloca uşile celor două apartamente pentru a se asigura că nu sunt persoane în interior.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro

Exit mobile version