• Unul din bărbații care au suferit arsuri în incediul din localitatea Inotești va fi transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia
  • Pentru al doilea se așteaptă un răspuns de la spitalul AKH Viena
  • Un incendiu violent a izbucnit, luni seara, la o societate care fabrică produse din țiței, în satul Inotești, localitatea Colceag, din județul Prahova

Unul din bărbații care au suferit arsuri în incediul din localitatea Inotești va fi transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia, iar pentru al doilea se așteaptă un răspuns de la spitalul AKH Viena, anunță Ministerul Sănătății.

Conducerea Ministerului Sănătății a fost informată în această dimineață de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății că au fost primite rapoartele medicale ale celor doi pacienți cu arsuri, suferite în incendiul din localitatea Inotești, județul Prahova.

Rapoartele au fost transmise de către Spitalul Judetean Ploiești, completate de comisia de specialitate constituită la nivelul spitalului în baza Ordinului Ministrului Sănătații 2063/2020 în vederea transferului în străinătate.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Conform informațiilor transmise, pacientul de 59 de ani are arsuri de grad IIA, IIB și III pe 60% din suprafața corporală. Pacientul de 53 de ani are arsuri de gradul IIA, IIB și III pe 70% din suprafața corporală. Ambii pacienți au arsuri ale căilor aeriene superioare.

Documentele au fost transmise și Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în vederea identificării unor locuri în centre de mari arși din Europa și a efectuarii unor transferuri, conform OMS 2063/2020.

Conform ultimelor informații primite de la COSU, pentru unul dintre pacienții arși, DSU a obținut accept pentru transfer de la Spitalul Militar „Reine Astrid” din Belgia. Se așteaptă un răspuns și de la AKH Viena pentru al doilea pacient.

Un incendiu violent a izbucnit, luni seara, la o societate care fabrică produse din țiței, în satul Inotești, localitatea Colceag, din județul Prahova. Două persoane au suferit arsuri grave pe 80% din corp. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 700 mp cuprinzând întreaga hala, 3 autoturisme și un autotren.