- Voichiţa Lăzureanu spune că vor fi mulţi bolnavi de gripă, rujeolă şi varicelă
- Spitalul Victor Babeş Timişoara nu poate trata toate bolile infecţioase
- Medicii au internat deja un pacient suspect de gripă
Te-ai întrebat ce faci dacă te îmbolnăveşti de gripă, enterocolită, sau altă afecţiune contagioasă? Ei bine, în această perioadă vei avea o problemă.
Voichiţa Lăzureanu, medic infecţionist în Timişoara, îţi spune că nu te poate primi la Spitalul Victor Babeş. Nu e loc suficient pentru toate bolile transmisibile.
Medicii pot trata fie doar COVID şi gripă, fie doar COVID şi alte afecţiuni. Soluţia este să mergi la alt spital. La Judeţean, spre exemplu. Dar nici aici nu vei fi primit. Pentru că nicio altă unitate nu este avizată să primească astfel de bolnavi.
Tătaru de la Sănătate trebuie să rezolve problema. Până acum, nu a făcut-o, a uitat că vine sezonul infecţiilor respiratorii. Iar până va da un ordin care să permită şi altor spitale să trateze bolile infecţioase, pacienţii sunt ai nimănui.
Voichiţa Lăzureanu – medic infecţionist – Spitalul Victor Babeş Timişoara: O să fie o mare problemă, pentru că nu mai avem capacitate de cazare şi pentru pacienţii non-covid, în măsura în care pacienţii covid sunt atît de mulţi nou depistaţi în fiecare zi. Şi mulţi dintre ei sunt cu forme severe. Cu mare probabilitate, va trebui să ne ajutăm de colegii noştri de boli interne, de la Spitalul Judeţean, de la Spitalul Municipal, de la Spitalul de Copii.
Raul Pătraşcu – manager – Spitalul Judeţean Timişoara: Noi, ca şi spital, nu suntem autorizaţi să tratăm boli infecţioase, cum ar cazurile simple de gripă, chiar şi cele complicate, cazurile de boli infecţioase, de meningite, encefalite.Nu există la nivel naţional, un cadru legal care să reglementeze tratarea acestor cazuri în alte spitale în afara celor de boli infecţioase. Şi chiar dacă am fi dispuşi, nu am putea să facem acest lucru, pentru că nu suntem autorizaţi.