• Probele sale au fost trimise la Institutul Naţional de Virologie, care a confirmat luni existenţa variolei maimuţei.
  • Tânărul a avut febră şi i s-au umflat ganglionii limfatici când a fost internat la un spital privat pe 27 iulie, a declarat, duminică, ministrul indian al Sănătăţii.
  • Acesta este al patrulea deces raportat la nivel global, în afara Africii.

India a confirmat primul deces cauzat de variola maimuţei în statul sudic Kerala, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, care s-a întors recent din Emiratele Arabe Unite, scrie Reuters.

Tânărul, în vârstă de 22 de ani, care s-a întors recent din Emiratele Arabe Unite, a murit sâmbătă. Ministrul Sănătăţii din Kerala, Veena George, a declarat că bărbatul a fost testat iniţial pozitiv pentru virus în străinătate.

De asemenea, probele testate după moartea lui au identificat virusul, a spus oficialul, luni. Acesta este al patrulea deces raportat la nivel global, în afara Africii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Douăzeci de contacte apropiate ale bărbatului au fost catalogate drept ,,risc ridicat” şi au fost izolate, printre care familia, prietenii şi nouă persoane cu care a jucat recent fotbal, a adăugat ministrul.

Focar de infecție cu variola maimuței

După moartea bărbatului din Kerala, guvernul statului a format un comitet la nivel înalt pentru a analiza rapoartele sale medicale, a mai precizat George.

Tânărul a avut febră şi i s-au umflat ganglionii limfatici când a fost internat la un spital privat pe 27 iulie, a declarat, duminică, ministrul indian al Sănătăţii.

Cu toate acestea, nu avea erupţii cutanate pe corp şi medicii nu au avut niciun motiv să bănuiască că ar fi avut variola maimuţei, a spus ea. Bărbatul fusese testat pozitiv pentru virus în Emiratele Arabe Unite pe 19 iulie, cu câteva zile înainte de a pleca în Kerala, dar familia sa a informat oficialii din domeniul sănătăţii abia pe 30 iulie.

Starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid în spital şi a fost conectat la un ventilator înainte de a muri, a precizat George. Probele sale au fost trimise la Institutul Naţional de Virologie, care a confirmat luni existenţa variolei maimuţei.

Autorităţile vor investiga motivele pentru care bărbatul a întârziat să ceară ajutor medical. Pasagerii care au călătorit alături de tânăr din Emiratele Arabe Unite către Kerala au fost alertaţi cu privire la situaţie.

Cu toate acestea, nu există încă niciun motiv de îngrijorare, deoarece nu au fost în contact strâns cu el, a subliniat George. India a raportat până în prezent patru cazuri de variola maimuţei – trei în Kerala şi unul în capitală, Delhi.