Peste 80% din cazurile de Covid înregistrate în ultima săptămână în România au fost raportate la persoane nevaccinate, potrivit raportului săptămânal al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, în săptămâna 19 – 25 iulie 2021, 51.9% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Cluj şi Timiş.

În ceea ce priveşte decesele, 77% din totalul acestora au fost înregistrate in Bucureşti, Bihor, Iaşi, Arad şi Botoşani. Toate decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

INSP susţine că 82,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până acum 1 din 77 de cazuri a fost înregistrat la personal medical, 86.1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57.5% din decese au fost la bărbaţi.

De asemenea, potrivit statisticilor, 94.6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.