- A fost realizat cu succes un transplant hepatic pediatric fetiței de 5 ani cu boala Wilson. După transplant, starea fetiței a rămas stabilă.
- Echipa chirurgicală și de îngrijire a fost compusă din specialiști de la Institutul Clinic Fundeni.
- Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea și funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru.
În seara zilei de 30 aprilie a fost realizat cu succes un transplant hepatic pediatric fetiței de 5 ani cu Boala Wilson și insuficiență hepatică.
Advertisment
Transplantul hepatic pediatric a fost realizat în cadrul Școlii de Chirurgie de la Institutul Clinic Fundeni, aflată sub îndrumarea domnului prof. dr. Irinel Popescu. După transplant, starea fetiței a rămas stabilă, ea a fost pusă sub supraveghere în secția de terapie intensivă de la Institutul Clinic Fundeni.
Echipa chirurgicală și de îngrijire a fost compusă din specialisți de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Ministerul Sănătății mulțumește pentru colaborare și pentru reușita profesională celor două echipe medicale de la Institutul Clinic Fundeni: prof. dr. Vladislav Brașoveanu – șeful echipei chirurgicale, dr. Dragoș Zamfirescu, dr. Ion Barbu, dr. Alexandru Ristea, dr. Florin Ichim, dr. Răzvan Lazea, dr. Ovidiu Magdoiu, dr. Ștefan Andronic, prof. dr. Dana Tomescu – șeful echipei ATI, conf. dr. Mihai Popescu, dr. Alexandra Marcu, dr. Mihai Simionescu.
Recomandări
De la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu: conf. dr. Laura Bălănescu, dr. Dana Mălureanu, dr. Moga Andreea, dr. Florin Rusu (ATI), dr. Alexandru Baetu (ATI)
Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu realizează un Compartiment de transplant hepatic pediatric
Aceasta presupune îndeplinirea criteriilor referitoare la activitatea de transplant în domeniile resurselor umane, bazei materiale și cele operaționale. Colaborarea cu specialiștii de la Institutul Clinic Fundeni este esențială pentru încheierea cu succes a acestui proces. Conf. dr. Laura Bălănescu a fost desemnată coordonator al noului Centru de transplant hepatic pediatric.
Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea și funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru, încât în cursul verii să poată realiza primele transplanturi hepatice la copiii din Romania.