Insula din mijlocul Oceanului Atlantic unde 85% din populație este vaccinată complet. „Ne simțim protejați”

O insulă portugheză, situată în mijlocul Oceanului Atlantic, este pe punctul de a atinge imunitatea de grup, relatează Reuters.

Insula se numește Corvo, iar pe ea locuiesc aproape 400 de persoane. Medicul Antonio Salgado a declarat pentru o agenție de știri că „În Corvo este o atmosferă de sărbătoare”.

Salgado a mai spus că până la finalul luni, majoritatea locuitorilor din Corvo vor fi imunizați: „De acum înainte, ne simțim protejați”.

Corvo este cea mai mică insulă din arhipelagul Azore, unde vineri, 12 martie 2021, 322 de persoane au fost vaccinate cu rapelul vaccinului anti-COVID.

Ceea ce înseamnă că aproximativ 85% din populație este vaccinată complet. Conform calculelor făcute de autorități, asta înseamnă că 95% dintre cei eligibili pentru vaccin au primit ambele doze de ser.

Exit mobile version