• Unul dintre creatorii vaccinului împotriva COVID-19 susține că viața oamenilor va reveni la normal peste un an.
  • Cercetătorul a analizat impactul vaccinului asupra societății.

Impactul unui nou vaccin împotriva COVID-19 va începe să îşi facă efectul în timpul verii, iar viaţa ar trebui să revină la normal până în iarna viitoare, a spus unul dintre creatorii săi, relatează BBC. Profesorul Ugur Sahin, cofondator al BioNTech, estimează că vaccinul ar putea reduce la jumătate transmiterea virusului, ducând la „reducere semnificativă a cazurilor”.

Săptămâna trecută, BioNTech şi co-dezvoltatorul Pfizer au declarat că analiza preliminară a arătat că vaccinul lor are o eficienţă de peste 90%. Aproximativ 43.000 de persoane au participat la teste. Într-un interviu la BBC OneSahin a spus că se aştepta ca analizele suplimentare să arăte că vaccinul va reduce transmiterea virusului între oameni.

„Sunt foarte încrezător că transmiterea între oameni va fi redusă printr-un astfel de vaccin extrem de eficient”, a spus el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Viaţa ar putea reveni la normal până în primăvară

După ce a venit luni anunţul primului vaccin eficient din lume, Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, a sugerat că viaţa ar putea reveni la normal până în primăvară. Cu toate acestea, Sahin a spus că va dura mai mult. Dacă totul ar continua să meargă bine, a spus el, vaccinul va începe să fie administrat la „sfârşitul acestui an, începutul anului viitor”.

El a mai spus că obiectivul este de a livra peste 300 de milioane de doze în întreaga lume până în luna aprilie. Profesorul Sahin a precizat că impactul mai mare se va întâmpla peste un an. „Vara ne va ajuta, deoarece rata infecţiei va scădea vara şi ceea ce este absolut esenţial este să obţinem o rată ridicată de vaccinare până sau înainte de toamna, iarna anului viitor”.

Sahin a adăugat că este esenţial ca toate programele de imunizare să fie finalizate înainte de sezonul rece din 2021.