• În plină carantină totală, Israelul înregistrează mii de noi cazuri de COVID zilnic
  • Noul vârf al epidemiei în Israel a fost marți: 9.015 cazuri
  • 40% dintre noile cazuri din Israel sunt în comunitatea ultraortodoxă

În plină carantină națională totală, Israel înregistrează mii de noi cazuri de COVID-19 în fiecare zi.

Doar în ultimele trei, s-au infectat peste 20 de mii de israelieni. Noul vârf al epidemiei a fost atins marți, când au fost confirmate peste 9.000 de cazuri.

Chiar și în aceste condiții, se găsesc israelieni care să demonstreze împotriva restricțiilor. Nu neapărat pentru că li se par stricte, ci pentru că îl bănuiesc pe premierul Benjamin Netanyahu că folosește carantina ca să închidă gura oponenților. Au fost 1000 de proteste mici în Israel. Unul dintre ele, chiar în fața reședinței primului ministru.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Virusul nu este distribuit egal în Israel. Circa 40 la sută din oamenii diagnosticați în fiecare zi cu COVID sunt din comunitatea ultra-ortodoxă, care reprezintă doar 12 la sută din populație. Aceștia stau în comunități aglomerate, așa că patogenul se răspândește rapid

Președintele israelian, Reuven Rivlin a făcut o vizită „de urgență” la cel mai important rabin ultra-ortodox. I-a spus că restricțiile ajută la împlinirea poruncii biblice privind salvarea vieții, și că nu sunt menite să forțeze pe cineva să acționeze împotriva propriului crez.

Benjamin Netanyahu a avertizat – dacă numărul de noi cazuri nu va scădea, vor fi impuse alte restricții. O decizie va fi luată luni.