Novichok: Istoria agentului neurotoxic. Otrava din cutia cu bomboane

Novichok: Istoria agentului neurotoxic. Otrava din cutia cu bomboane Sursa Foto: Profimedia
  • Novichok a devenit cunoscut în Occident la sfârșitul anilor 1990.
  • Motivul pentru care au fost fabricați compușii Novichok a fost acela de a eluda exigențele Convenției privind interzicerea armelor chimice.
  • Novichok este un compus foarte toxic, care chiar și prin simplul contact cu pielea declanșează în corpul victimei o reacție în lanț, care duce la supraîncărcare senzorială.

Novichok-ul a devenit cunoscut la finalul anilor 1990, când un chimist rus le-a oferit spionilor germani mostre ale agentului neurotoxic necunoscut până atunci, potrivit Südddeutsche Zeitung.

Acesta este un compus binar, alcătuit din două substanțe inofensive, care doar în amestec creează o substanță fatală.

Este de ajuns ca Novichok-ul să intre în contact cu pielea: acesta declanșează în corpul victimei o serie de reacții care provoacă supraîncărcarea senzorială, stare în care pacientul suferă convulsii sau paralizie, blocarea căilor respiratorii, dar și insuficiență cardiacă.

Novichok se întoarce după 2 ani: De la fostul spion rus Serghei Skripal la Navalnyi

Novichok a fost dezvoltat de Uniunea Sovietică ca agent neurotoxic secret. Și doar grație unei acțiuni parcă desprinse dintr-un film experții sunt în postura de a identifica astăzi această substanță.

Incolor și inodor, așa îl descriau inventatorii săi. Un amestec mai dens decât apa, dar mai lichid decât uleiul. Mortal chiar și în cantități mici.

Agentul toxic Novichok, cu care au fost otrăviți fostul spion rus Serghei Skripal și fiica sa, Julia, acum doi ani în Salisbury, Marea Britanie, a apărut din nou. De data aceasta, în Germania. Miercuri, guvernul german a anunțat că politicianul rus de opoziție Alexej Navalnyi a fost „fără îndoială” otrăvit cu această substanță.

Agent neurotoxic militar ajuns în recuzita serviciilor secrete rusești

Otrava folosită nu este o substanță care ar putea fi produsă cu ușurință de infractori. Este un agent neurotoxic militar, care a făcut parte din arsenalul secret al Uniunii Sovietice și care, după câte se pare, ulterior a ajuns în recuzita serviciilor secrete rusești.

Istoria agentului neurotoxic Novichok

Originile sale încep în 1972, în micul oraș Șihani de pe malul Volgăi. Institutul de Cercetare de Stat pentru Chimie organică și Tehnologie al Uniunii Sovietice a menținut acolo un laborator care a fost responsabil cu dezvoltarea armelor chimice în acea perioadă.

În cadrul unuia dintre programele secrete din Șihani, numit „Foliant”, oamenii de știință au primit sarcina să modernizeze arsenalul de război al Uniunii Sovietice cu neurotoxine din ce în ce mai periculoase – substanțe care trebuiau să fie mai eficiente decât armele chimice cunoscute, precum sarin, tabun sau VX.

Familia agenților Novichok cuprinde mai mult de o sută de variante structurale, dar unele sunt extrem de nocive. Novichok-5 și Novichok-7 sunt cele mai periculoase – de până la opt ori mai otrăvitoare decât VX – una dintre cele mai letale arme chimice din lume.

Cum afectează Novichok-ul organismul

Novichok este un compus organofosforic care, chiar și prin simplul contact cu pielea, declanșează în corpul victimei o reacție în lanț.

Substanța blochează producția enzimei colinesterază, care este responsabilă pentru descompunerea neuro-transmițătorului acetilcolină, rezultatul fiind supraîncărcarea senzorială.

Mai precis, se creează un bombardament necontrolat al țesuturilor și organelor corpului cu semnale nervoase de la acetilcolină.

Semnalele persistente duc la supraîncărcarea țesuturilor și a organelor, generând salivare în exces și probleme de respirație, deoarece persoana în cauză nu mai are control asupra mușchilor. Se poate ajunge la paralizie, convulsii și, în cele din urmă, la moarte dacă doza este suficient de mare sau expunerea suficient de îndelungată.

Novichok, un mister pentru multă vreme

Arma chimică a rămas un mister pentru o lungă perioadă de timp, ceea ce s-a datorat probabil și compoziției sale. Novichok este un compus binar, alcătuit din două substanțe inofensive.

Numai în amestec substanța devine fatală. În acest fel, ingredientele otrăvii au putut fi declarate pentru comunitatea internațională substanțe chimice netoxice – în mod evident, pentru a ascunde cercetarea în scopuri militare.

„Uniunea Sovietică a produs compușii Novichok pentru a eluda Convenția privind armele chimice”, spune toxicologul britanic Michelle Carlin de la Universitatea Northumbria. Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat, și compușii sunt interziși în Convenția privind armele chimice.

Rusia a ascuns informații chiar și în cadrul negocierilor de dezarmare cu SUA

Chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice, puține informații despre noile neurotoxine au ajuns la public. Rusia a ascuns această parte a programului său secret de arme chimice și în cadrul negocierilor de dezarmare cu SUA.

Iar oamenii de știință care s-au exprimat în reviste de specialitate au fost urmăriți penal pentru divulgare de secrete. Otrava s-a dorit a rămâne un secret chiar și în noua Rusie. 

Până în prezent, Moscova neagă că ar fi deținut vreodată o substanță precum Novichok.

Substanța a devenit cunoscută în Occident la finalul anilor 1990

Substanța Novichok a devenit cunoscută în Occident la sfârșitul anilor 1990, când un chimist rus le-a oferit spionilor germani mostre ale agentului neurotoxic necunoscut până atunci.

Într-o operațiune demnă de filmele de acțiune, soția chimistului rus a ascuns fiolele cu otravă într-o cutie cu bomboane de ciocolată, pe care a adus-o cu ea din Rusia în Suedia, unde substanța a fost examinată într-un laborator de cercetare al armatei.

Suedezii au făcut cunoscute analizele multor state NATO, inclusiv celui german, ai cărui experți au fost acum în măsură să detecteze, în laboratorul de toxicologie și farmacologie din München, prezența Novichok în probele de sânge ale lui Navalnyi.