Legea coplăţii în sănătate, adusă în discuţie în 2019, însă amânată în urma criticilor din partea specialiştilor din sistemul sanitar, este pe ordinea de proiecte care vor fi dezbătute miercuri de Guvern.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) prevede că de la 1 iulie ar urma să fie reglementată coplata în sănătate.

Legea coplăţii în sănătate a fost amânată de mai multe ori, după ce reprezentanţii din Sănătate au criticat proiectul.

Motivele invocate în proiectul pus pe ordinea de zi a Guvernului ţin de „identificarea pârghiilor necesare acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul ambulatoriului clinic de specialitate şi a ambulatoriului paraclinic”, aşa cum se arată în proiectul de OUG. Nu este clar care sunt costurile reale, ce valoare au acestea şi, mai ales, cine le stabileşte.

În baza proiectului de ordonanţă, pacienţii care aleg sistemul privat trebuie să îşi dea acordul scris că vor să contribuie în plus din buzunarul propriu faţă de ce decontează Casa de Asigurări de Sănătate.

Operatorii privaţi trebuie să publice pe site-ul propriu şi în spital care este contribuţia personală a pacienţilor pentru fiecare categorie de serviciu medical.

În plus, prin OUG urmează să crească cu 10% până la finalul lui 2022 şi numărul de paturi pe care operatorii privaţi îl pot contracta de la CNAS pentru spitalizare continuă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT