- Epidemia de COVID-19 a închis temporar o fabrică de confecţii din Brăila cu aproape 500 de angajaţi
- 42 de salariaţi s-au infectat cu virusul Sars Cov 2, iar colegii lor au acceptat să se izoleze la domiciliu
- Cazul ar putea schimba legislaţia muncii deoarece prefectul judeţului Brăila s-a adresat Guvernului
Epidemia de COVID-19 a închis temporar o fabrică de confecţii din Brăila cu aproape 500 de angajaţi. Autorităţile locale au anunţat că proprietarii fabricii de confecţii au decis să suspende activitatea unităţii după ce 42 de persoane au fost testate pozitiv. Angajaţii care nu au simptome au acceptat să stea acasă pentru a nu răspândi virusul.
Advertisment
„În judeţul Brăila, un operator economic cu 476 de angajaţi a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID-19 iar 343 au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară pe care o respectă pentru protecţia lor şi a celor apropiaţi”, a scris prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, pe Facebook.
Ministrul Muncii a fost sesizat
Prefectul judeţului Brăila a mai anunţat că a comunicat situaţia creată ministrului Muncii, Violeta Alexandru, căreia i-a solicitat o soluţie pentru angajaţii care nu pot munci, dar nici nu primesc şomaj tehnic. Membrul Guvernului a anunţat că va propune modificarea OUG nr.30/2020, ordonanţă care stabileşte măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul răspândirii SARS-CoV-2.
Recomandări
„Propunerea de modificare ce urmează a fi înaintată în cel mai scurt timp Guvernului vizează acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic salariaţilor angajatorilor a căror activitate este întreruptă sau redusă ca urmare a apariţiei unui focar SARS-CoV-2 sau ca urmare a izolării ori carantinării personalului. Indemnizaţia se va acorda pe toată perioada în care activitatea este întreruptă sau redusă”, a spus prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.
O situaţie mult mai gravă s-ar putea produce la o fabrică de componente auto din Brăila. Acolo lucrează peste 3.000 de salariaţi şi în rândul personalului au apărut câteva cazuri de infectare cu virusul SARS COV 2.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri