LIVE UPDATE 23 iulie: România înregistrază un nou record absolut – 1.112 cazuri noi în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 2.126 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 22.07.2020 (10:00) – 23.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 25 de decese ( 16 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vaslui, Vrancea și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.586. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 285 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea 20.085 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.334 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 iulie.
- Germania generează aproape un sfert din economia Uniunii Europene, potrivit Eurostat. PIB-ul României ajunge la 380 de miliarde de euro
- România, Bulgaria și Spania au semnat un acord pentru operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO. Avioanele spaniole vor putea patrula și în spațiul aerian al Bulgariei
- Mai poate un film despre sexualitate să provoace scandal în 2026? Gregg Araki readuce erotismul în prim-plan cu „I Want Your Sex”
- Ai pleca într-o croazieră ca să rezolvi o crimă? Virgin Voyages va relansa în 2027 croaziera dedicată fanilor true crime
- Ai merge la restaurant fără haine? Un steakhouse din Florida organizează lunar seri de „nude dining”