Ludovic Orban, nemulțumit de ritmul de vaccinare în mediul rural: „Avem nevoie de implicarea primarilor, ca să convingă”

ludovic-orban

ludovic-orban

Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Drobeta-Turnu Severin, că ritmul de vaccinare în mediul rural este „mai puțin mulțumitor”.

„Sigur că în mediul urban, vaccinarea se derulează într-un ritm mulțumitor, mai puțin mulțumitor e ritmul în mediul rural, și aici avem nevoie de implicarea primarilor, ca să convingă. Noi suntem capabili să trimitem centre mobile de vaccinare în orice comunitate locală”, a spus Ludovic Orban.

Acesta susține că în campania de vaccinare ar trebui să se implice asistenții medicali, asistenții sociali și preoții, dar mai ales primarii.

„Nu poți să le ceri oamenilor să se deplaseze în centrele de vaccinare și atunci mergem noi în localități, dar trebuie să se implice în a-i convinge pe oameni ca, atunci când se se deplasează centrul mobil de vaccinare, prezența să fie maximă”, a declarat Orban.

Acesta spune că trebuie găsite toate formele prin care vaccinarea să fie dusă cât mai aproape de oameni.

„A crescut capacitatea de vaccinare, dar există o anumită reticență, dar cel puțin pe baza cercetărilor sociologice pe care le-am făcut procentul celor care doresc să se vaccineze a crescut semnificativ și vom găsi toate formele, prin intermediul companiilor, centrelor drive, centrelor mobile, să aducem cât mai aproape de populație vaccinarea”, a mai spus Ludovic Orban.

Exit mobile version