Au fost gândite ca o salvare a sistemului medical care nu mai făcea față. Trebuiau să fie gura de oxigen: cinci unități mobile de ATI, care să fie duse acolo unde e nevoie de ele. Într-unul dintre ele au murit trei oameni luni. Locul din care trebuia să vină salvarea bolnavilor i-a lăsat fără oxigen.

Unitățile mobile de ATI au ajuns în țară în vara anului trecut. Au fost cumpărate de Fundația SMURD și de alte ONG-uri.

„Achiziția și dotarea acestor unități mobile de terapie intensivă este rezultatul unei colaborări foarte bune între autoritățile statului, mediul privat, firme, fundații, persoane fizice, voluntari – și iată că se poate”, spunea președintele Klaus Iohannis, pe data de 18 iunie 2020.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cine le-a produs? Optima Techinc. De unde le-am cumpărat? Din Turcia. Acum un an, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU( îți spunea că o astfel de unitate mobilă costă 264.930 de dolari.

Printre altele, potrivit site-ului companiei, turcii produc spitale și clinici mobile, spitale de campanie. TIR-urile au 12 paturi de ATI și trebuie conectate la curent, apă și la o sursă de oxigen.

„Este o secție de terapie intensivă mobilă, fiind dotată cu monitor pentru funcții vitale, injectomat pentru fiecare pat, injectomat cu pompe, solide, sunt de calitate, sunt dotate cu ventilatoare”, a spus Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Primele probleme cu unitățile mobile de ATI au apărut în octombrie, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Atunci, instalația de încălzire nu a făcut față, iar pacienții au fost ținuți în frig o noapte întreagă. După o lună, același TIR, reparat și mutat în curtea Spitalului Municipal, avea din nou probleme. Daniel Maliţa, managerul unității medicale spunea atunci că de vină a fost o fluctuaţie a nivelului de oxigen. Iniţial a scăzut, din cauza consumului foarte mare şi a fost necesară schimbarea sursei. Când a trecut pe staţia proprie a TIR-ului, presiunea oxigenului a fost prea ridicată şi a dat aparatele peste cap.

„Probabil, în funcție de evoluția clinică a fiecărui pacient, a fost nevoie la un moment dat de un consum prea mare, care a dus la un dezechilibru al presiunii, adică la o scădere brutală pentru ceilalți, și atunci a început avaria. Instalațiile au intrat în avarie și, din acest motiv, am decis să evacuăm repede pacienții, ca să vedem exact cauza și să o remediem, să nu se mai întâmple”, spunea Daniel Malița, pe 18 noiembrie 2020.

„TIR-urile sunt cumva o soluție de avarie în sine. Ele nu au fost concepute, în accepțiunea mea, pentru a duce pe o perioadă lungă de timp pacienți cu necesitate de ventilare mecanică. Cred că suprasolicitarea acestor aparate este cea care generează aceste probleme”, susține Voichița Lăzureanu, medic infecționist.

Pe 22 februarie, a fost dată alerta la Marius Nasta pentru un posibil incendiu la unitatea mobilă. Până la urmă a fost un scurtcircuit, care mai mult a speriat autoritățile și conducerea spitalului.

Și unitatea mobilă care e acum la Iași a stat nefolosită în Botoșani pentru că, din cauza ploii, apa s-a infiltrat în plafon și pacienții nu au putut fi primiți pentru asistență medicală. Raed Arafat a spus luni seară că un singur TIR a avut probleme.

„Este un singur TIR care a avut o defecțiune la climatizare, ca să clarificăm și treaba asta, care s-a repetat de mai multe ori și acuma era la firma care l-a fabricat. Acolo s-a descoperit că o țeavă de climatizare a fost greșit amplasată. Acum a fost reparat și este pe drum înapoi. Eu cred că problema de creștere a oxigenului nu este o defecțiune în interiorul TIR-ului și este un motiv care s-a întâmplat ca să crească oxigenul”, a spus Raed Arafat.

Dar în curte la Spitalul „Victor Babeș”, când presiunea oxigenului în ventilatoare a depășit 6 bari, era un reprezentant al firmei care trebuia să se ocupe de mentenanța aparatelor. Trebuia să înlocuiască un ventilator stricat. Dar când s-a dat alarma a refuzat să intre în TIR și să rezolve urgența care a omorât trei oameni.

„Chiar nu am aceste date exacte. Momentul în care nu a dorit să intre și momentul în care au fost declarați în stop cardiac sau sub resurscitare. Există procedura, există numere de telefon și puteau să fie contactați. Dar s-a întâmplat să fie acolo. El i-a asistat din exterior dar asta nu e la fel, dacă intri și vezi care este problema și o rezolvi”, a adăugat șeful DSU.

Și medicul infecționist Voichița Lăzureanu, care a lucrat într-un astfel de TIR, spune că cei care asigură mentenanța trebuie să intre să remedieze problemele.

„Sigur că dacă nu sunt pacienți cuplați și noi scoatem ventilatoarele afară, dar aici erau pacienți cuplați la ventilatoare și, în mod normal, el ar fi avut obligația să intre”, susține medicul.