• Un maraton al vaccinării va avea loc și în Capitală.
  • Evenimentul este programat în perioada 7-9 mai.
  • Valeriu Gheorghiță: „Foarte probabil, locațiile vor fi două. La Sala Palatului și Biblioteca Națională”.

Maratonul de vaccinare anti-COVID-19 a debutat cu succes, sâmbătă, la Timișoara, unde peste 3.000 de persoane s-au imunizat până acum. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că, în perioada 7-9 mai, în București va fi organizat un maraton al vaccinării.

„Pe 7-9 mai va fi acest maraton al vaccinării la București. Foarte probabil, locațiile vor fi două. La Sala Palatului și Biblioteca Națională. Trebuie să combinam acest eveniment medical cu unul social și cultural. Va fi nevoie doar de cartea de identitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Antena 3.

Gheoghiță a mai precizat că în acest maraton al vaccinării din Capitală vaccinul folosit va fi Pfizer, iar de la eveniment în trei săptămâni va fi organizat un nou maraton pentru administrarea rapelului.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Au fost implicate o serie de lucruri care țin de latura noastră umană, sufletească. Am văzut acolo dorința de slidaritate, de implicare. Astăzi la ora 20:00 erau vaccinate aproape 3200 de persoane, în mai puțin de 30 de ore. Oamenii fac cu plăcere această activitate”, a precizat, sâmbătă, Valeriu Gheorghiță, despre maratonul vaccinării de la Timișoara.

Un maraton al vaccinării va avea loc și în Capitală.
Evenimentul este programat în perioada 7-9 mai.
Valeriu Gheorghiță: „Foarte probabil, locațiile vor fi două. La Sala Palatului și Biblioteca Națională”.