• Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns în Londra
  • Marea Britanie dă startul vaccinării săptămâna aceasta
  • Vaccinurile urmează să fie administrate în zeci de centre și spitale

Marea Britanie începe mâine vaccinarea împotriva Covid, iar primele doze au ajuns deja la spitale.

Spitalul Universitar Croydon, din sudul Londrei este unul dintre primele care au primit serul salvator. Medicii de acolo au trebuit să fie foarte atenți cu descărcarea și stocarea acestuia.

Vaccinul Pfizer este ținut la sub minus 70 de grade. Louise Coughlan, farmacistul-șef al spitalului din Croydon, este entuziasmată să fie parte a acestui moment istoric.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Louise Coughlan, farmacist-șef Croydon NHS: „Este incredibil. Evident, nu pot să le țin în mână că sunt la -70 de grade, dar să știu că sunt aici și că suntem printre primii din țară care primim vaccinul, implicit și printre primii din lume, este incredibil.”

Campania de imunizare începe mâine în 50 de spitale din Marea Britanie. Împreună, acestea vor avea 800 de mii de doze de vaccin. Printre primii imunizați împotriva COVID-19 vor fi și 5.000 de români care lucrează în sistemul britanic de sănătate.