• Tatăl unui supraviețuitor de la Colectiv a pus bazele unei asociații pentru a ajuta victimele cu arsuri
  • Maria este o supraviețuitoare cu arsuri pe 90% din corp și are nevoie urgentă de ajutor
  • Asociația „În numele lui Alexandru” vrea să o ajute pe Maria cu toate puterile

La cinci ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în România, cei care au arsuri grave trăiesc doar dacă au noroc. Nu avem centre de tratare a acestor cazuri şi nici de recuperare a pacienţilor care supravieţuiesc.

Alex Hogea este una dintre victimele din Colectiv. A murit răpus de lipsurile sistemului medical românesc. Se întâmpla pe 22 noiembrie 2015, când avea doar 19 ani. Astăzi, familia lui, vrea să ajute persoanele aflate în situaţii vulnerabile.

Maria este prima pentru care se mobilizează. Este o tânără de 18 ani, din Mehedinţi, care în vară a fost incendiată de un criminal eliberat mai devreme din puşcărie.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Narcis Hogea, tatăl luI Alex Hogea: „Viaţa a învăţat-o că puterea poate consta, uneori, în capacitatea de a renaşte.”

Maria a avut arsuri pe 90% din suprafaţa corpului şi medicii îi dădeau şanse mici de supravieţuire. Cu toate acestea, echipa de la Spitalul Clinic de urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti nu s-a dat bătută, iar Maria trăiește. E printre puținii care trec printr-o asemenea traumă și supraviețuiesc.

„S-a luptat în fiecare zi”

Iulia Nacea, medic microchirurgie reconstructivă şi arsuri: „S-a luptat în fiecare zi şi a fost o luptă destul de grea din toate punctele de vedere. Şi al reanimării, şi al pansamentelor care durau foarte mult şi care erau destul de dificil de realizat, dat fiind suprafaţa destul de mare arsă şi care s-au făcut o lungă perioadă cu anestezie generală.”

Dan Mircea Enescu, medic chirurgie plastică: „Singura complicaţie pe care a avut-o a fost un Covid pe care l-a purtat fără alte simptomatologii.”

Maria are nevoie de ajutor

Pentru a fi la fel ca înainte, Maria are nevoie de recuperare la o clinică din străinătate, dar şi de tratament medicamentos pe termen lung. Toate costă însă bani pe care Maria nu-i are. Şi nici statul nu o poate ajuta.

Maria, supravieţuitoare incendiu: „Aş dori să vă rog să mă ajutaţi să devin din nou un om normal.”

Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea: „Vă rog să donaţi pentru renaşterea Mariei. Puterea ei va schimba lumea.”