- O companie farmaceutică spaniolă a descoperit un medicament capabil să elimine 99% din încărcătura virală produsă de Sars-Cov-2
- Este vorba de Aplidin, un tratament oncologic bazat pe plitidepsină, care a fost probat deja pe un grup mic de bolnavi cu Covid-19
- Rezultatele ultimului studiu făcut pe animale, la trei laboratoare din Franţa şi SUA, au apărut în revista Science, iar acţiunile companiei au avut o creştere de peste 20% la bursa de la Madrid
Aplidin este un medicament, produs de PharmaMar din Spania, care se foloseşte deja pentru tratarea tumorilor cancerigene în Australia. Se bazează pe plitidepsină, o moleculă care se obţine de la ascidiile marine, care trăiesc în preajma insulei Ibiza. Primele teste de laborator impotriva Covid-19 au fost în luna martie, la Centrul Naţional de Biotehnologie din Spania.
„După experimentele de laborator, făcute cu toate controalele, am observat că nu doar că blochează mulpiplicarea virusului, dar îl reduce şi la niveluri foarte joase, cu un produs care nu este toxic pentru persoane”, a afirmat Luis Enjuanes, cercetător CSIC Spania.
La primele probe pe pacienţi, făcute anul trecut, au participat 13 spitale din Spania. 27 de pacienţi cu Covid-19 au fost trataţi încă din prima fază a bolii cu plitidepsină şi 80 la sută au scăpat de simptome după 15 zile. Medicii madrileni au spus că rezultatele sunt promiţătoare.
„Din 9 pacienţi, 8 au ajuns cu bine acasă. Nu au avut efecte secundare grave şi se pare că evoluţia a fost bună la aceşti pacienţi”, a subliniat Pedro Landete – pneumolog Spitalul La Princesa Madrid.
„Evoluţia a fost excelentă. Toţi pacienţii au fost externaţi după ce au fost trataţi. Ar putea să prevină multe efecte secundare din acea faza inflamatorie care se produce şi provoacă moartea multor pacienţi”, spune José Barberán – Spital HM MontePrincipe.
Ultimele teste pe animale, făcute la 3 laboratoare din SUA şi Franţa, au apărut acum în revista Science. Plitidepsina a redus cu 99% încărcătura virică din plămânii animalelor şi are o eficacitate preclinică puternică împotriva SARS-CoV-2, blocând proteina gazdă (eEF1A) pe care virusul o foloseşte ca să se multiplice.
PharmaMar aşteaptă acum aprobarea Agenţiei spaniole a Medicamentului ca să înceapă studiul clinic pentru fazele 3 şi 4, necesare înainte de comercializare.