• Medicii de familie și medicii rezidenți vor fi motivați financiar pentru a participa la activitatea de vaccinare
  • Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, care a precizat că o ordonanță de urgență va intra în aprobare în următoarea ședință de Guvern

Premierul Florin Cîțu a spus că o ordonanță de urgență prin care cadrele medicale care vor vaccina românii să fie motivate financiar a fost citită, miercuri, în prima lectură, urmând ca săptămâna viitoare să fie aprobată.

„Suplimentar au fost introduse – dar nu în forma finală – un mod de a motiva și medicii de familie la a se participa la această campanie de vaccinare. Vom vedea, vom discuta asupra acestor sume. Nu știu dacă rămân cele finale din acest proiect de ordonanță, dar față de proiectul inițial a fost introdusă și o schemă de motivare pentru medicii de familie, ca să ajute la campania de vaccinare”, a spus premierul.

Cîțu a mai spus că, pe lângă medicii de familie vor fi introduși și medicii rezidenți.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Eu zic că schimbarea majoră este introducerea acestei scheme de motivare pentru medicii de familie. Știm foarte bine că ei pot ajuta foarte mult. Trebuie să fie săptămâna viitoare aprobată ordonanța. Am cerut ministrului Sănătății să aibă avizele pentru săptămâna viitoare”, a mai spus Florin Cîțu.