• Institutul de Urologie va fi transformat într-o secție a SJ Cluj
  • 50 de angajați ai Institutului au protestat în fața instituției
  • Protestul a avut loc în curtea Institutului şi a durat o oră
  • Medicii vor creșterea tarifului pe caz ponderat
  • Zeci de pacienți au fost salvați până acum la Institutul de Urologie
  • Ministrul Sănătății: Pacienții nu vor avea de suferit
  • Medicii spun că reorganizarea va afecta activitatea Institutului

A fost protest luni la Cluj. 50 de angajați de la Institutul de Urologie și Transplant Renal au ieșit în stradă. Au acuzat-o pe Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, că vrea să desființeze instituția. Medicii au mai atras atenția că au cerut de mai bine de un an creșterea tarifului pe caz ponderat ca să facă performanță, dar au fost mințiți.

De cealaltă parte, ministrul susține că e vorba despre o reorganizare: Institutul de Urologie va fi transformat într-un centru care va face parte din Spitalul Județean.

„Mesajul nostru este unul de protest adresat doamnei ministru al Sănătății Ioana Mihăilă și împotriva desființării Institutului de Urologie și Transplant Renal. Am făcut demersuri către Casa Naționlă și minister din 2020”, a spus Silviu Moga, manager demisionar la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

„În ultimul an și jumătate, a fost singurul centru care a tratat bolnavi urologici non-COVID și practic a absorbit întreaga pacientură, atât din județul Cluj, cât și din județele limitrofe. Anul trecut au fost tratați 68 de pacienți cu transplant renal, iar acum doi ani 102 pacienți. Nu ne permitem să oprim această activitate. Pe listele de așeptare sunt de asemenea, peste 2000 de pacienți care așteaptă un transplant”, a spus și Florin Elec, șef al secției de Urologie.

„Pacienții din regiunea Nord-Vest nu vor avea de suferit. De la 1 iulie Institutul de Urologie și Transplant va primi o sumă mai mare, fiind cam cu 340.000 lei în plus pe lună. Considerăm oportună reorganizarea Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj sub forma unui centru de urologie și transplant renal. Se va realiza o modificare a personalității juridice a institutului. Ne vom strădui ca această durată să fie cât mai mică”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.