• În România, numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei este de peste 630.000
  • Vaccinurile rămân în depozite deoarece unii medici nu vor să se vaccineze.
  • Bătrânii şi-ar dori vaccinul cât mai repede.

A ajuns şi a două tranşă de vaccinuri, mai exact 140.400 de doze. Ştim deja că personalul medical are prioritate la vaccinare, dar cum mulţi medici refuză să se vaccineze, dozele de vaccin rămân deocamdată în depozit.

„Acest refuz vine din partea celor care să fie primii, şi am fost de acord ca ei să fie primii, ca să aibă cine să ne îngrijească, refuză vaccinarea. Deci statul trebuie să ia măsuri de urgenţă pentru că altfel nu vom face decât să ne numărăm morţii.”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Medicul Octavian Jurma spune că, dacă medicii nu vor să se imunizeze, ar trebui să mergem mai departe şi să-i vaccinăm pe cei care chiar îşi doresc asta, mai ales că sunt mulţi bătrâni şi bolnavi cronici care s-ar vaccina, însă nu pot.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Cu siguranţă această campanie va fi un eşec total dacă medicii şi cadrele medicale refuză vaccinarea deoarce noi, pacienţii cronici şi mulţi în ţara asta, avem în faţă exemplul medicului curant, medicului de familie şi a medicilor în general.”, spune medicul.

„Cât se poate de repede. M-aş bucura ca lucrul ăsta să se întâmple cât mai curând. Aş merge. Chiar la distanţe mai mari, dacă e posibil, ca să pot să realizez această protecţie împotriva coronavirusului.”, a mai explicat Eugen Magla, medic stomatolog.

„Vaccinul îţi asigură o protecţie, chiar dacă cineva din familie este infectat cu coronavirus, dacă tu eşti vaccinat, şansele de a face boala sunt foarte mici, sau există posibilitatea să faci o formă foarte uşoară, trecătoare.”, a mai adăugat medicul.