• Valeriu Gheorghiță a anunțat că cei cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea fi vaccinați din această vară
  • România a atins borna de 1 milion de oameni vindecați de COVID-19
  • Adrian Marinescu: „De acum încolo să ne așteptăm să avem o situație tot mai bună”

Copilul tău ar putea fi vaccinat vara aceasta, îți spune Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Este vorba de copiii între 12 și 15 ani. Anunțul vine după ce compania Pfizer a depus la Agenția Europeană a Medicamentului documentația pentru aprobarea vaccinului pentru aceste categorii de vârstă. Rămâne de văzut și când se va întâmpla asta, ce știm sigur în acest moment este că va fi nevoie de acordul părinților pentru vaccinarea copiilor.

Dacă este să judecăm după cifre, putem spune că valul trei al pandemiei pare că se domolește ușor-ușor. Avem a doua zi cu mai puțin de 1.000 de cazuri noi, și numărul bolnavilor de COVID de la ATI este în continuă scădere, 1.190 astăzi. Și incidența a scăzut sub 3 cazuri la mia de locuitori în toate județele din țară. De asemenea, am ajuns la un milion de persoane vindecate.

„Campania de vaccinare începe să își arate efectul. Contează și măsurile de prevenție, care în mare parte au fost respectat. (…) De acum încolo să ne așteptăm să avem o situație tot mai bună, adică o vară liniștită, să putem să facem anumite activități, să mergem în vacanță și așa mai departe. A scăzut numărul de internări și numărul de infecții. Deja ne gândim într-un viitor apropiat la introducerea unor circuite non-COVID la reîntoarcerea, e adevărat, cu pași mărunți, la o viață normală”, a spus medicul Adrian Marinescu.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK