• Virgil Musta a studiat titrul de anticorpi după 2 și 4 luni de la vaccin
  • Medicul a făcut analiza pe 250 de colegi care s-au vaccinat în prima etapă
  • 4 medici au un titru de anticorpi mai mare decât în urmă cu 2 luni

Tu știi cum stai cu anticorpii după vaccinare? Ți-ai măsurat nivelul, după a doua doză. Dar de atunci, au trecut câteva luni. Ai același titru sau a mai scăzut?

Mai ești protejat de boală? Sunt întrebări la care îți răspunde doctorul Virgil Musta. Și-a testat colegii periodic, ca să vadă evoluția.

„La 60%, imunitatea a scăzut până la 50%, și dintre acestea, aproape jumătate au chiar sub 50%, scădere a nivelului de anticorpi. Am mai constatat că 3 persoane, de fapt 4 persoane au avut o creștere a nivelului de anticorpi față de precedenta determinare”, a explicat Virgil Musta, medic infecționist – Spitalul Victor Babeș Timișoara

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La ceilalți, titrul de anticorpi a rămas aproape la fel. Dar indiferent de situație, nu e nicio problemă. Musta spune că oricât de puțini ar fi, tot oferă protecție.

Cât despre creșterea titrului, uite cum o explică: „Au intrat în contact cu virusul, având în familie persoane infectate. Practic nu faci boala, ci această cantitate de virus îți stimulează celulele de memorie și e ca un fel de stimulare a imunității și creștere a numărului de anticorpi, ca să devii mai protejat”.

Pentru ceilalți, va fi necesară și a treia doză. Dar cum nu există o standardizare a titrului de anticorpi se va face o prioritizare.

„Sunt două acțiuni importante; pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaționale la risc și, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România.