• Un studiu internațional a analizat schimbările în prevalența hipertensiunii.
  • De două ori mai mulți oameni trăiesc cu hipertensiune față de acum 30 de ani.
  • Milioane de oameni nu știu că suferă de hipertensiune arterială.

Tu ai grijă de inimă? Un nou studiu arată că tot mai mulți tineri suferă de hipertensiune. Problema este că vârsta de diagnosticare a scăzut tot mai mult de la an la an.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că în lume trăiesc de două ori mai mulți oameni cu hipertensiune față de acum 30 de ani. La nivel mondial, numărul persoanelor care trăiesc cu această afecțiune s-a dublat în această perioadă la aproape 1,3 miliarde.

În 2019, mai mult de jumătate din totalul persoanelor cu hipertensiune arterială, adică 720 de milioane de indivizi, nu primeau niciun tratament. Asta, deoarece mulți dintre ei nici nu știau că o au.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Care sunt factorii declanșatori ai hipertensiunii arteriale?

Pe lângă factorul genetic, această boală este asociată și cu alți factori de risc care duc la agravarea sau apariția hipertensiunii.

Printre aceștia putem aminti stresul, fumatul, obezitatea, diabetul, sedentarismul și lipsa activității fizice. În anul 2015, hipertensiunea a fost responsabilă pentru aproximativ 8,5 milioane de decese. Şi în România reprezintă o problemă de sănătate publică.

1 din 5 români suferă de hipertensiune arterială fără să știe.

Experții le recomandă persoanelor de peste 40 de ani să aibă în casă un aparat de măsurat tensiunea.