Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că DSP Caraş-Severin face verificări în unităţile medicale în care a fost internat Petrică Mîţu Stoian, interpretul de muzică populară care a murit sâmbătă la Spitalul din Reşiţa.

Ministerul Sănătăţii a informat joi că, în ceea ce priveşte cazul decesului artistului Petrică Mîţu Stoian, în prezent, se află în desfăşurare o anchetă a instituţiilor competente.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a demarat o verificare la unităţile medicale în care a fost internat pacientul, conform competenţelor ce revin Direcţiei. Se verifică condiţiile igienico-sanitare şi respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară”, se arată înr-un comunicat al ministerului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reprezentanţii instituţiei precizează că, în luna aprilie 2021, a fost aprobat Protocolul de Medicină Fizică şi de Reabilitare post-COVID-19 elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică şi Reabilitare post-COVID-19. Acesta reglementează procedurile de recuperare şi reabilitare ale pacientului trecut prin COVID-19, precum şi activitatea personalului medical pentru recuperarea şi reabilitarea pacientului post-COVID-19.

În ceea ce oxidenoterapia hiperbară, reprezentanţii Comisiei de Medicină Fizică şi de Reabilitare a Ministerului Sănătăţii au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19. Singura menţiune privind camera hiperbară în cadrul Protocolului de medicină fizică şi de reabilitare post-COVID-19 se află la secţiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelenţă în recuperare fizică”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, într-o adresă către Ministerul Sănătăţii, specialiştii în Medicină Fizică şi Reabilitare consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenţia pacientului, dar de multe ori şi a medicului, de la complexitatea afecţiunii COVID-19, de la complicaţiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice, etc.”

Reprezentanţii Ministeului Sănăăţii precizează că nici Normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asiguraţi o astfel de procedură.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîţu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.