- Moderna a anunțat că dă în judecată Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager.
- Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță.
- Plângerea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania.
Compania Moderna a anunțat vineri că dă în judecată gigantul farma Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager, aflată în spatele vaccinurilor împotriva COVID-19, potrivit The Guardian.
Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță, fără a preciza însă despre ce sumă este vorba.
„Inițiem acest proces pentru a proteja platforma tehnologică revoluționară ARN mesager, în care am fost pionieri, am investit miliarde de euro în cercetare și am brevetat-o în deceniul care a precedat pandemia de COVID-19” , a declarat Stephane Bancel, directorul executiv al Moderna.
Plângerea în instanță a fost depusă la un tribunal din Massachusetts și la Tribunalul Regional din Dusseldorf, Germania.
Acțiunile Pfizer au scăzut cu 1,4% după anunț, iar cele ale Moderna cu 2%.
PfizerBioNTech și Moderna au fost primele două grupuri farma care au reușit să dezvolte vaccinuri împotriva COVID-19, în primul an al pandemiei. Vaccinurile ambelor companii au fost dezvoltate pe baza tehnologiei ARNmesager, considerată o revoluție în medicină.
Primul vaccin aprobat împotriva COVID-19 a fost Comirnaty, produs de PfizerBioNTech, care a obținut aprobarea FDA în decembrie 2020. O săptămână mai târziu a fost aprobat și vaccinul Moderna.
Vaccinul Moderna a adus companiei venituri de 10,4 miliarde de dolari în acest an, în timp ce vaccinul Comirnaty a adus Pfizer venituri duble – 22 de miliarde de dolari.